Search This Blog

Tuesday, July 5, 2011

TOP 5 MAŞINI ALE VIITORULUI. SF-ul ar putea deveni realitate în 2012

Business Insider face un top al maşinilor concept care au cele mai mari şanse să intre în producţie de serie în acest an şi să fie comercializate în 2012.

1. PORSCHE 918
Puţine maşini au uluit audienţa atât de tare cum a făcut-o Porsche 918, care a fost prezentat la Geneva Motor Show 2010. Chiar dacă era un "triumf" ingineresc şi estetic, nu era foarte clar dacă maşina urma să intre în producţie de serie, scrie publicaţia. De curând însă, Porsche a anunţat că va produce la scară largă modelul 918.


Acesta va avea o viteză maximă de 321 km/h şi va ajunge de la 0 la 100 km în 3,8 secunde. Business Insider spune că modelul va fi "unul dintre cele mai rare şi mai exclusiviste" scoase vreodată de Porsche.

2. FERRARI MONZA
Toţi producătorii de maşini se întrec pentru ca modelele lor să fie cele mai deosebite şi complexe, însă, când Ferrari Monza a fost prezentat, toată lumea a avut o singură întrebare: "Ce reprezintă?". Porsche susţine că forma "aerodinamică" a noului model este necesară pentru economie şi pentru atingerea performanţei maxime. Sursa citată menţionează că maşina ar putea fi potrivită pentru Batman, "dacă va avea chef de ceva sălbatic, în anul 2045".

3. LOTUS ESPRIT CONCEPT
Lotus, firmă al cărei motto rămâne "supleţea este totul", a anunţat că va lansa mai multe modele în anii următori, dar cel care a atras cel mai mult publicul este Esprit Concept, care a fost prezentat la Paris Motor Show 2010. Asta în primul rând datorită designului, care arată mai "promiţător" decât orice Lotus anterior, scrie Business Insider.

Sursa menţionează că, dacă performanţele vor fi pe măsura aspectului, noul Lotus va fi o maşină sport grandioasă şi va ajuta brandul să redevină ce a fost în trecut, unul "venerat" de iubitorii de maşini.

4. LAMBORGHINI SESTO ELEMENTO CONCEPT

Până şi personajul de desene animate Roadrunner ar fi invidios pe viteza noului Lamborghini. Producătorul a declarat că noul model va fi "urmaşul" lui Lamborghini Murcielago, care a fost produs între 2002 şi 2010. Viitoarea maşină combină materialele uşoare cu un motor foarte performant şi, cel mai probabil, va împinge limitele vitezei, scrie Business Insider.

5. AUDI QUATTRO CONCEPT
Firma germană ar dori să scoată noul model într-o ediţie limitată, iar publicaţia citată spune că, în acest caz, toate maşinile se vor vinde în câteva zile. Cei care au văzut prezentarea de anul trecut a noului model susţin că, dacă şi maşina de serie va arăta la fel, sigur o vor cumpăra.

No comments:

Post a Comment

Registration